SOLO INTER

Acest site nu mai este actualizat. Pentru cele mai noi stiri despre Inter intrati pe Lenjerie intima mirese

INTER a fost fondat in anul 1908 cu numele de FC Internazionale Milano de un grup alcatuit in majoritate de jucatori italieni si elvetieni care, dezgustati de influienta britanica ce plana asupra orasului s-au hotarat sa-si formeze propriul club de fotbal. Atunci, ca si acum, A.C. Milan se afla intr-o grava criza de identitate, in care scandalurile erau la ordinea zilei. Scarbiti de ceea ce se intampla, multi din membrii fondatori au decis sa infiinteze un nou club de fotbal care sa reprezinte adevaratul spirit al orasului Milano.

Astfel, pe 9 martie 1908, membrii fondatori s-au intalnit pentru a pune bazele noului club. Prezenti la aceasta intalnire au fost: G. Muggiani, Boschard, Lana, Bertoloni, De Olma, Intermann Enrico, Intermann Arturo, Intermann Carlo, Dell'Oro Pietro, Rietman Ugo, Hans, Voelkel, Maner, Wipf, Ardussim Carlo.

Dupa cateva minute de discutii Muggiani propune sa se treaca la desemnarea unui consiliu provizoriu ce urmeaza sa fie confirmat miercuri 11 martie. Cei prezenti au cazut de acord ca in aceasta sedinta sa nu desemneze un presedinte si un vicepresedinte. In continuare va prezentam rezultatele primelor alegeri: Secretar - G. Muggiani, Casier - De Olma, Director Economic - Rietman Hans, Consilieri - Dell'Oro Pietro, Paramithiotti.

In postul de presedinte onorific a fost ales secretarul Federatiei Italiene de Fotbal - domnul Bosisio.

Inceputa la ora 20, intalnirea s-a terminat la ora 23.30. Toti cei prezenti au fost de acord ca numele noului club sa fie FOOT-BALL CLUB INTERNAZIONALE - MILANO. Culorile clubului au fost stabilite sa fie: auriu, negru si albastru, aceasta traditie pastrandu-se de-a lungul timpului.


Semnaturile membrilor fondatori	O parte din ce ce au infiintat FC INTER

Reputatia clubului care a facut ca INTER sa devina unul din cluburile cunoscute ale Italiei, a fost construita in mare parte in doua perioade separate.

Succesul a venit imediat dupa infiintare, INTER castigand titlul in sezonul 1909-1910.

Clubul a pierdut insa jucatori de o valoare incontestabila cand a izbucnit Primul Razboi Mondial. Printre acestia s-a aflat si capitanul echipei, legendarul Virgilio Fossati, care a plecat pe front si nu s-a mai intors niciodata.

INTER a castigat de asemenea si primul campionat dupa razboi in sezonul 1919-1920, entuziasmul atingand cote maxime.

Dar la conducerea Italiei s-a instalat Benito Mussolini si, odata cu el, fascismul, iar zilele clubului erau numarate. Traditia liberala a clubului, deschiderea sa fata de jucatorii straini si chiar numele nu erau pe placul dictatorului. Astfel giganul club italian a fost fortat sa fuzioneze cu un alt club: "Unione Sportivo Milano", obligat sa-si schimbe numele in "Ambrosiana" si sa renunte la traditionalele dungi albastre-negre in favoarea unui tricou alb cu o cruce alb-rosie.

Cu toate acestea, fanii au continuat sa o numeasca INTER, iar scandarile si cantecele galeriei au ramas aceleasi (lucru care l-a infuriat la culme pe dictator).

In ciuda acestor tensiuni dintre club si autoritati, echipa a reusit sa castige 3 titluri in perioada regimului fascist (1929-1930; 1937-1938; 1939-1940). Vedeta acelor timpuri a fost Giuseppe Meazza, poreclit "il Balilla", un talentat mijlocas central, golgeter, el conducand echipa Italiei spre castigarea Campionatului Mondial in anii 1934 si 1938.

La 8 zile dupa ce INTER a castigat cel de-al cincilea titlu, in 1940, Italia a intrat in razboi. Dupa terminarea razboiului, presedintele Interului, Carlo Masseroni, a muncit din greu sa reconstruiasca clubul si in mod normal, primul lucru care l-a facut a fost sa-i redea clubului culorile si numele.

Condusa de un duo teribil: Benito Lorenzi (poreclit "Valeno - Otrava") si suedezul Nacka Skoglund, INTER a castigat 2 titluri consecutive in perioada 1952-1954.

In 1955 Masseroni si-a vandut actiunile unui milanez bogat care facuse avere in domeniul petrolier. Numele sau: Angelo Moratti. El a fost artizanul celei ce avea sa fie cunoscuta sub numele de "La Grande INTER" - "Marele Inter". Moratti nu a tinut cont de cheltuieli (la fel ca si fiul sau) si a stabilit un nou record mondial platind 30.000 de lire sterline pentru achizitionarea mijlocasului ofensiv Antonio Angelillo in 1957.

Un an mai tarziu acesta a inscris 33 de goluri in tot atatea meciuri in Serie A realizand un record ce inca nu a fost depasit. Dar acest lucru nu a fost suficient ca succesul sa vina.

In 1960 Moratti i-a angajat pe cei doi oameni ce vor construi "MARELE INTER": antrenorul Helenio Herrera (un adept al disciplinei si un vizionar in ceea ce priveste fotbalul) si managerul general Italo Allodi.

Seria succeselor continua, si in sezonul 1962-1963 INTER castiga al optulea titlu. Era inceputul unei perioade de glorie. Un an mai tarziu cucereste Cupa Campionilor, iar in sezonul 1964-1965 se dezlantuie castigand titlul in Italia, Cupa Campionilor si Cupa Intercontinentala.

Ajunge, in anul urmator, pentru a treia oara consecutiv, in finala Cupei Campionilor dar pierde intr-un meci memorabil jucat la Lisabona in fata celor de la Celtic Glasgow.

Chiar si azi, orice interist, indiferent de varsta stie linia de start a "MARELUI INTER" :.....

Moratti a parasit clubul in 1968 si toata lumea a simtit ca era sfarsitul unei ere. Totusi INTER a castigat un nou titlu in sezonul 1970-1971, iar in 1972 joaca in finala Cupei Campionilor Europeni, unde este invinsa de Ajax cu 2-0. In sezonul 1977-1978, cand INTER castiga Cupa Italiei si un sezon mai tarziu, al 12-lea " Lo Scudeto".

Lucrurile pareau sa mearga mai bine din nou, mai ales ca doi tineri talentati jucatori: atacantul Alessandro Altobelli si mijlocasul Evaristo Beccalossi au adus la club un sentiment de optimism. In timp ce primul va ramane in istorie ca unul din cei mai prolifici golgeteri din Serie A, celalalt va dezamagi, fiind capabil sa joace bine un timp pentru ca apoi sa fie un necunoscut.

In locul unei noi "Ere de Aur", fanii lui INTER au trait o noua perioada de suferinta, intrerupta doar de cucerirea, in sezonul 1981-1982, a Cupei Italiei.

A fost nevoie de un nou presedinte, Ernesto Pallegrini, pentru a sparge gheata din nou si, cand acest lucru s-a intamplat (in sezonul 1988-1989) s-a intamplat intr-o maniera demna de INTER. In acel an, cu ajutorul legendarului antrenor Giovanni Trapattoni, INTER a castigat titlul, stabilind un record de 58 de puncte. De altfel sezonul 1988-1989 a ramas in istoria fotbalului italian sub numele de "campionatul recordurilor". Acest nume se expica prin numeroasele recorduri stabilite atunci si ramase neegalate pana azi.

Un rol decisiv in castigarea campionatului l-a avut duoul german Lothar Mathaus si Andreas Brehme, laolalta cu italenii Walter Zenga, Giuseppe Bergomi, Riccardo Ferri si atacantul Aldo Serena care a fost si golgeterul campionatului cu 22 de goluri.

De atunci INTER a mai castigat 3 Cupe UEFA (1991, 1994, 1998) - performanta la care multe echipe viseaza dar pe care fanii lui INTER nu o gasesc ca fiind deajuns.

In 1995 Massimo Moratti, fiul lui Angelo, a preluat clubul si asemeni lui Pellegrini nu a precupetit nici un efort financiar in atragerea unor jucatori precum Zanetti, Djorkaeff, Ronaldo, Vieri, si mai nou Crespo.

Pana acum nu a fost de ajuns, dar speranta este si va fi eterna printre fanii INTER, mai ales ca acestia se pot consola oricand cu performanta Interului de a fi singura echipa, alaturi de "rubentus" care nu a retrogradat niciodata in Serie "B".

NON MOLLARE MAI INTER